În toamna anului 2021, MCF ENGROS, o cunoscută companie de comerț cu materiale de construcții și finisare din Republica Moldova, a decis să transfere linia de creditare de la OTP Bank la Banca Comercială Română (BCR). Din cauza unei prevederi contractuale „neesențiale”, după cum afirmă directorul MCF, Sergiu Balan, pe care nu a respectat-o compania, OTP Bank a aplicat amenzi cumulative în sumă de 360 000 mdl, fără a propune o cale amiabilă de reziliere: „ori rămâneți, ori pedeapsa maximă”, se menționează în mesajul postat pe pagina de facebook a companiei.
MCF ENGROS SRL, începând cu 2015, se credita la Mobiasbanca, acum OTP Bank, cu rulaje totale de peste 860 mln lei, iar suma dobânzilor și comisioanelor doar aferente creditelor plătite Băncii a fost peste 8 mln lei.
Am solicitat comentariul Băncii, însă nu am primit încă un răspuns. Facem un update cu replica OTP Bank, în cazul în care revine cu un mesaj.