În timp ce dați scroll infinit pe tiktok, se prea poate să-l întâlniți pe Alexandru Rusu, un tânăr originar din satul Petrești, raionul Ungheni, care locuiește și muncește în Finlanda. Activează în calitate de șef de șantier în construcții, iar în pauzele de lucru filmează reels-uri și tiktok-uri pentru cei peste 200 000 de urmăritori ai săi. Cum a ajuns în Finlanda, dar și cum a adunat în jurul său o comunitate de oameni atât de mare, aflați în interviul ce urmează!
În construcții, peste hotare
Aveam 20 de ani, atunci când am plecat în Rusia. Eram eliberat de armată și voiam tare în străinătate (copil la minte). Nu știam ce-i aia străinătate. Dar am rămas acolo pentru șapte ani.
După care am lucrat în Moldova, aproximativ doi ani. Apoi am hotărât să plec în Europa. Toți spuneau că-i bine acolo. Însă prima plecare n-a fost cu succes. În Germania mi s-a promis un salariu, dar când am ajuns la muncă, am primit un salariu mai mic. Lucram 12 ore pe zi. Trăiam cu niște colegi de lucru, mari iubitori de băutură. Am stat trei luni și am plecat.
Am încercat în Olanda. Acolo a fost bine. Munceam cu niște prieteni din sat. Lucru era de 8 -10 ore pe zi. Se achita la săptămână. Am muncit aproape 5 luni. După care un vecin mi-a propus să vin în Finlanda, să lucrez ca specialist în domeniul construcției. Condițiile de trai și salariu mi-au convenit. Și iată-mă aici, în Finlanda, deja al doilea an.
În Federația Rusă munceai mult mai mult pentru a strânge ceva bănuți ca să vii acasă, în Moldova. În Europa e mai simplu, faci mai mulți bani, dar ești acasă odată în an.
O zi de muncă
La ora 4 dimineața mă trezesc, la 4:20 mă pornesc la muncă. Merg 140 km până la obiect. De la 7 începe ziua de muncă. Dau de lucru la băieți. Facem diferite lucrări (faianță, gresie, acoperișuri, fațade etc). Lucrăm câte 10 ore pe zi.


Meserie
Părinții au fost constructori. Multe rude sunt din domeniul construcției. Iar eu am învățat meseria „furând” de la toți câte ceva. Cu regret, studii nu am. Doar nouă clase la sat și atât. Îmi pare rău că n-am ascultat de părinți și profesori să învăț.
Tehnica securității
Se respectă de mii de ori mai bine, decât în Moldova. Noi, moldovenii, nu suntem prea avansați în acest sens.
Dacă ne-am lovit sau ne-am tăiat, ne lecuim cu „până la nuntă trece”. Aici, dacă s-a înțepat vreunul un pic, vine pe șantier Ambulanța, îl dezinfectează, îl bandajează…
Sfaturi
Celor care vor să înceapă o carieră în construcție v-aș spune că nu-i rea ideea. :))
Nu pierzi niciodată atât timp cât ești cinstit. Vorba aceea: dacă vrei ca muncitorul tău să lucreze cum vrei tu, plătește-i cum vrea el. Iar dacă îl plătești cum vrei tu, să știi ca el va lucra așa cum vrea el.
Tiktok
Am început activitatea aici, după ce mă despărțisem de soția mea. Am început a posta video după cum mă simțeam în acel moment. M-a motivat lumea să continui. Mereu mă susțineau, îmi scriau cuvinte de încurajare. Drept că și multe rude râdeau de mine și îmi spuneau că mă fac de rușine.
Pentru mine Tiktok înseamnă oameni. Atunci când mi-e greu, ei sunt cu mine, când mi-e bine, ei tot sunt lângă mine, mă apreciază, îmi scriu comentarii. N-am făcut nimic ieșit din comun ca să ajung la atâția urmăritori. Le arăt doar cum sunt eu în viața de zi cu zi. Vizibilitatea pe internet m-a ajutat să ies din stresul pe care l-am avut când m-am despărțit.
Acasă
Mă simt foarte bine aici, în Finlanda. Acasă nu plănuiesc să mă întorc, dar… vorba mamei „niciodată să nu spui niciodată”.