Atunci când planifici să construiești o casă nouă sau o proprietate comercială, trebuie să planifici minuțios bugetul și termenul de realizare a proiectului. Singurul lucru rămas, și cel mai important, este alegerea unei companii de încredere. Alegerea companiei potrivite este adesea diferența dintre un proiect de succes și o pierdere totală de timp și resurse. Despre cum ambiția și munca asiduă pot întemeia o companie reușită în domeniul construcțiilor ne povestește Victor Codita, fondatorul Edilcons ADV, care de la vârsta de 21 de ani gestionează o afacere în domeniul construcțiilor.
Început
Proiectul Edilcons a luat naștere în perioada pandemiei. La început a fost un proiect de intermediere căruia nu-i acordam o atenție deosebită. Era simpla intermediere între clienți și persoanele care prestau servicii. Puțin mai târziu, spre sfârșitul anului 2021, în luna noiembrie a luat naștere ideea de brand, cel pe care îl cunoaștem azi ”EDILCONS ADV”.
La acel moment avem o experiență pe piața din RM de doar un an și jumătate, dar chiar și cu această mică experiență ne putem mândri cu un arsenal de 20+ șantiere finisate cu succes, atât în RM, cât și în România.
Nu ne lăudăm cu o experiență mare în domeniul construcțiilor, dar de când suntem pe piață am realizat proiecte în diverse stiluri. Unul dintre cele mai întâlnite stiluri este hi-tech combinat cu cel clasic. Fiind o companie cu o vastă gamă de servicii în domeniul construcțiilor ne putem mândri cu șantiere finisate precum:
- Renovarea apartamentelor (varianta veche);
- Reparația apartamentelor la cheie din varianta albă/sură;
- Proiecte de design;
- Termoizolarea fațadelor la cheie;
- Schimbarea acoperișurilor;
- Lucrări arhitecturale;
- Lucrări de amenajare a curților și montarea pavajului.
Echipa
Datorită faptului că (încet, dar sigur) devenim cunoscuți atât pe piața locală, cât și pe cea internațională, echipa noastră se mărește văzând cu ochii. Astfel, la moment, în cadrul companiei activează 15+ colegi specializați pe fiecare ramură menționată mai sus, ca să ajungem sigur spre inima fiecărui client.
Lucrătorii sunt cea mai mare provocare. Din motiv că trebuie să le asigurăm mereu de lucru, să găsim punctul de mijloc pentru a rămâne cu toții mulțumiți (și clientul, și meșterul, și directorul de șantier).
Etapele de parcurgere al fiecărui proiect
Pentru început, ca și în oricare alt domeniu, avem „Planificarea” – cel mai important proces din realizarea unui proiect. Apoi, urmează coordonarea echipelor de către dirigintele de șantier și ne asigurăm cu materiale necesare pentru îndeplinirea lucrărilor. Un aspect foarte important – la fiecare etapă de lucru finisată, eu, împreună cu dirigintele de șantier și clientul mergem pentru verificarea amănunțită a etapei, pentru a fi finisată cu brio.
De obicei, un proiect durează între 30 de zile și 6 luni. Totul depinde de complexitatea lucrărilor, dar și de termenii de uscare și aerisire a materialelor folosite în realizarea proiectelor.
Un moment foarte greu în construcții
Este respectarea termenilor, deoarece sunt mulți alți factori externi care ne „ajută” la întârzierea procesului de finalizare a proiectului. De aceea, pentru a asigura un termen fix și pentru respectarea acestuia noi ne luăm ca termen de finalizare în jur de 20 zile lucrătoare, astfel reușim să ne încadrăm în timp.
Comunicarea este un factor decisiv
În realizarea cu succes a proiectului. Lucrările se împart în 3 etape, iar la fiecare etapă, când se începe și când se finisează, lucrătorii, dirigintele de șantier și clientul se întâlnesc pentru a stabili din start toate detaliile. Prin așa mod noi dăm dovadă de încredere și transparență totală.
Dorința clientului
Este cel mai important aspect pentru noi. De obicei, ne străduim ca visul pe care îl are să-l transformăm în realitate, și, desigur, oferirea celor mai optime, celor mai bune și econoame soluții, pentru că trăim în Moldova. ))
Ne străduim ca pe durata proiectului să nu deranjăm clienții fără motiv, de aceea ne asumăm obligațiuni în plus. De aici provine și motto-ul după care ne conducem „Când reparația devine o plăcere”.
Clienții noștri sunt atât persoane fizice, care recent au procurat un imobil, sau au dorința de a renova locuința, cât și persoane juridice care posedă un oficiu sau spațiu comercial. Majoritatea clienților au venit prin recomandare, dar sunt și clienți veniți din reclama de pe rețelele sociale.
Politica de prețuri
Este una foarte volatilă, deoarece fiecare proiect este unic și se calculează individual. Desigur că avem și unele prețuri fixe la lucrările care nu necesită o abordare individuală. De obicei, un proiect se calculează în funcție de cât de complex și complicat este proiectul pe care urmează să îl executăm.
Din cauza vârstei
Pot să vă zic cu tărie că de multe ori am avut bariere între mine și clienți, dar după o discuție cu privire la realizarea proiectului, incertitudinile dispar. Alte provocări pe care le-am întâlnit au fost cerințe mari față de îndeplinirea lucrărilor și prețuri mici. La început am avut greutăți, dar după mai multe discuții, clienții înțelegeau că pentru a beneficia de o calitate superioară și ca cerințele pe care le aveau să fie îndeplinite, trebuiau să se conformeze cu prețurile cerute de noi. Alți clienții care nu erau de acord făceau lucrările cu altcineva, iar ulterior reveneau la noi pentru a reface lucrarea.