Ministerul Energiei a prezentat reprezentanților băncilor Conceptul Fondului de eficiență energetică. Acesta își propune să reducă facturile la energie pentru gospodăriile casnice prin investiții în îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor. Viitorul fond ar urma să fie alimentat din schema de obligații financiare, granturi externe; cu bani proprii sau împrumutați de la bănci; sau cu transferuri din fondul de reducere a vulnerabilității energetice.
Schema de obligații financiare se află în ultima etapă de formalizare și va prevedea ca un anumit procent din veniturile operatorilor din domeniul energetic, inclusiv al celor de pe piața de produse petroliere, să fie redirecționat pentru Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial. Din aceste resurse vor fi reabilitate atât clădirile publice, cât și case individuale sau blocuri locative, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Pentru îmbunătățirea eficienței energetice a sectorului rezidențial ar fi nevoie de peste 10 miliarde de euro
Intervențiile planificate ar duce la reducerea facturilor cu 45%.
Ion Muntean, directorul Agenției de Eficiență Energetică, a spus că primele 20 de blocuri ar urma să intre în reparație în 2024. Acestea sunt blocuri în care au fost schimbate rețelele interne de distribuție a agentului termic, din verticală de tip sovietic, în rețea orizontală, care permite reglarea temperaturii pentru fiecare apartament de la contorul de pe scară.
Totodată, în cazul proiectelor pilot, va fi inclusă o serie de asociații de locatari funcționale. Programul ar urma să includă lucrări precum: termoizolarea clădirii, a acoperișului, tavanului, izolarea subsolului și alte intervenții în cazul locurilor de uz comun. Agenția de Eficiență Energetică va veni cu cerințe minime de calitate și materiale admise, astfel încât lucrările să aibă o durată de viață mai mare.
Îndemn la finanțare
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a propus membrilor Asociației Băncilor din Moldova să fie mai deschiși la finanțarea programelor de eficiență energetică, sugerând că aceste programe să fie formalizate pe operatorii de prestare a serviciilor energetice, cum ar fi Termoelectrica și CET Nord. Aceasta pentru că reprezentanții sistemului financiar sunt sceptici să aibă relații contractuale cu asociațiile de locatari.
Reprezentanții băncilor au evocat o experiență nereușită din trecut, când Consiliul municipal Chișinău a garantat asemenea împrumuturi în cazul unor blocuri, însă actele au fost anulate de instanțele de judecată.
Rundă nouă de discuții
Părțile au convenit să revină la masa de discuții pentru a stabili tehnic cum sunt distribuite riscurile și garanțiile pentru viitoarele proiecte de eficiență energetică, în cazul în care beneficiarii nu-și onorează obligațiile. Potrivit bancherilor, asemenea produse sunt considerate nesigure și li se aplică reguli mai restrictive de finanțare.