Conday
  • Construcții
  • Amenajări
  • DIY
  • Portofoliu
  • Advertoriale
  • Despre noi
  • Contacte
  • Arhivă
  • Servicii
  • Jobs
  • CV

Newsletter

Lasă-ne adresa ta de e-mail pentru a primi newsletter-ul nostru săptămânal

Conday
  • Construcții
  • Amenajări
  • DIY
  • Portofoliu
  • Advertoriale
  • Caută

Daniela Lavric, One Project: Atunci când îți dorești ceva, trebuie să muncești foarte mult

by Tatiana ȚurcanJanuary 17, 2023 in Amenajări, conday,
313431464_1629438694125338_778728688422183261_n

Munca în industria construcțiilor necesită atât efort fizic, cât și mental. Astăzi, lucrătorii trebuie să prezinte și abilități de rezolvare a problemelor. Încă un domeniu în care femeile excelează și servesc ca exemplu. O dovadă în acest sens este Daniela Lavric care, chiar dacă a studiat contabilitatea, a reușit să avanseze și în domeniul construcțiilor. Caracter, ambiție și multă muncă – asta pare a fi formula succesului One Project, companie pe care a fondat-o Daniela. Despre drumul ei ne-a povestit în acest interviu. 

Interesul pentru construcții 
Tata construia case de la zero și făcea reparații la cheie. Toate iernile le petreceam printre machete. Nu am făcut studii în construcții, cu toate că îmi doream foarte mult să merg la arhitectură, dar nu am fost încurajată. După liceu mă consideram încă un copil și unde mi-au sugerat părinții să merg, acolo m-am dus. Am făcut contabilitate și apoi am revenit la magazinul părinților, unde am lucrat un an și jumătate.

Când am revenit la Chișinău, am activat la o companie imobiliară, pentru două luni. Ulterior la o companie de reparații, în calitate de manager. Dar am înțeles că îmi doream mai mult. 

Prima companie
Am fondat-o în 2018, împreună cu un fost coleg de serviciu. Dar după o colaborare de 8 luni am decis să mă opresc. Viziunile diferite m-au făcut să iau această decizie. Totuși, cred că e mai bine să fie un singur fondator, doar o persoană care ia deciziile. Îmi doream foarte mult să fiu independentă, mai ales că echipele mele erau formate demult. Întotdeauna aveam sentimentul că lucram pentru cineva, într-un fel era experiența mea, dar rezultatul rămânea pentru altcineva, nu-mi aparținea. Multe detalii pe care eu le consideram incorecte, pentru cineva era altfel. Din acest motiv am vrut să fiu persoana care să aranjeze bine toate lucrurile. 

De unde vine susținerea
Adesea mă bazez pe experiența mea acumulată din joburile anterioare. Din fiecare situație învățam câte ceva. Când am întrebări referitor la construcția unei casei sau apare o anumită problemă, pot să îl telefonez pe tatăl meu și să-l întreb ce părere are și să-i spun punctul meu de vedere, ca într-un final să iau o decizie. 

Cele mai mari provocări
Au fost pierderile financiare. Atunci când echipa greșea, evident, cheltuielile acumulate trebuia să mi le asum eu. De foarte multe ori am rămas pe zero. Câteodată rămâneam eu în minus, numai ca să nu supăr lucrătorii.  

Intimidare
Cred că ține și de caracterul meu. Nu am fost intimidată. Întotdeauna m-am străduit să țin piept situațiilor. Dacă adresam cuiva o întrebare, întâi de toate eram bine informată despre eventuale răspunsuri. 

Un detaliu pe care l-am observat, atunci când merg la o întâlnire de afacere, ajung acolo și toți să uită uimiți la mine: „Tu vei face reparații?”. Ulterior când discuți cu clientul despre proiect, îi oferi sfaturi cu privire la realizare sau îi propui unele modificări, atitudinea este complet schimbată. 

Reparație perfectă nu există
Mereu poate să apară ceva, important este atitudinea cu care rezolvi o problemă și ce măsuri întreprinzi ca să nu mai apară. De multe ori, clienții vor ceva ce te aduce exact la ceea ce nu trebuie. Datoria noastră este să le spunem despre urmări și să venim cu propunerile noastre. Deja ei decid dacă merg pe varianta lor sau dacă ne ascultă pe noi. 

Criza economică
Construcțiile și reparațiile nu sunt atât de necesare ca pâinea, spre exemplu. De aceea, acest domeniu a avut mult de suferit. Clienții nu au renunțat la construcții și reparații, dar le-au pus pe pauză. La început de criză am sugerat câtorva clienți să aibă încredere în noi și să continue lucrările, fiindcă erau materiale de construcție în stoc, cu prețul vechi. Bine că am avut dreptate, pentru că și noi ne-am asumat responsabilitate.

Proiect reușit 
Nu avem doar unul. Chiar depunem suflet în toate proiectele noastre. Vi s-ar părea o strategie nu prea corectă, pentru că pierdem foarte mult timp când gândim proiectul. Avem situații când un client vrea ca dulapul să fie amenajat anume aici, și noi încercăm să-l convingem că schimbarea locului i-ar oferi mai mult spațiu în cameră sau altceva. Fiecare proiect îl realizăm ca pentru noi. Ne imaginăm în locul clientului și decidem orice detaliu din momentul în care deschide ușa casei, așa încât să gândim toate momentele și să fim utili. 

Un mare vis 
Suntem pe cale să-l îndeplinim: să construim casele de la zero și să le finisăm până la cheie. Astfel încât clientul să fie absolut liniștit atunci când vine la noi. El și-a procurat terenul, vine la One Project, noi întocmim proiectul, ulterior se legalizează toate documentele necesare, se face proiectul pentru design interior și exterior, și începem construcția. O facem până la cheie, cu mobilierul inclus până la ultimul detaliu, ca într-un final clientul să vină doar cu lucrurile personale. 

Un lider 
Ar trebui să fie puternic, altfel nu poți rezista și nu faci față la toate problemele care par. Trebuie să fie foarte perseverent ca să reziste la stres. Și caracterul te definește. E important să lucrăm continuu asupra noastră ca lider. Eu și acum lucrez, sunt multe calități pe care le văd la mine și îmi doresc să le fac mai bune. 

amenajăricondayDecordesignMoldovaOneProject
Share on FacebookShare on Linkedin

Articole asemănătoare

Servicii-de-instalatii-electrice-in-Bucuresti

Cât costă o instalație electrică nouă în 2025, în Chișinău? 

by Tatiana ȚurcanMarch 10, 2025
electrician chisinau ucon

Recomandările unui electrician cu experiență pentru designeri începători

by Tatiana ȚurcanMarch 7, 2025
casa la sat

Reguli noi pentru construirea caselor în mediul rural

by Tatiana ȚurcanSeptember 14, 2024
8case.ro

400 de arbori și tui plantați în complexul rezidențial „Opt Case Moșnița”

by Tatiana ȚurcanJuly 18, 2024

JOBS

  • Jurnalist
    Conday Media
  • Electrician
    Meșteri Moldova
  • Electrician
    Meșteri Moldova
  • Electrician
    Meșteri Moldova

CV

  • Chironda Sergiu
    Electrician
  • Chironda Sergiu
    Electrician
  • Chironda Sergiu
    Electrician
  • Chironda Sergiu
    Electrician

Newsletter

Lasă-ne adresa ta de e-mail pentru a primi newsletter-ul nostru săptămânal

Arhivă

April 2026
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
« Mar    
  • Despre noi
  • Contacte
  • Servicii
  • Arhivă

© 2023 Conday Media. Toate drepturile rezervate.

Developed by INDGTL Agency