Una dintre cele mai vechi construcții din lume este Knap of Howar, ridicată cu circa 3600 de ani, înaintea erei noastre, și descoperită abia în 1930. Aceasta reprezintă două locuințe din piatră, principală și secundară, care se crede că ar fi fost folosită drept depozit. Am început de departe, ca să ajungem la concluzia tuturor concluziilor: construcțiile reprezintă domeniul trecutului, prezentului și viitorului. Iar meșterii își lasă amprenta pentru secole. În plus, acest domeniu promite și niște perspective financiare convingătoare. În acest context, vă prezentăm câteva instituții de învățământ, unde ați putea da startul unei cariere în construcții!
Centrul de Excelență în Construcții
A fost fondat în 1932, de către un grup de ingineri și profesori. Colegiul propune mai multe specialități, care v-ar putea interesa:
Construcția și exploatarea clădirilor și edificiilor;
Sisteme de alimentare cu căldură și gaze, ventilație;
Arhitectură;
Tehnologia prelucrării lemnului;
Tehnologia materialelor și articolelor de construcții;
Design interior;
Evaluarea imobilului;
Cadastru și Organizarea Teritoriului;
Instalator instalații de încălzire și echipamente solare.
Adresa: Strada Gheorghe Asachi 71, Chișinău
Site-ul instituției: http://ccc.md/
Școala profesională Nr. 3
A fost fondată în 1945, fiind una dintre primele instituții de meserii în domeniu. Actualmente, specialitățile din cadrul școlii sunt:
Electrician în construcții;
Electrician montator rețele de iluminat;
Electrogazosudor – montator – tăietor cu gaze;
Tencuitor- zugrav;
Tencuitor – placator cu plăci;
Lăcătuș instalator tehnică sanitară;
Tâmplar;
Electrician în construcții.
Adresa: Bulevardul Decebal 70, Chișinău
Site-ul instituției: http://scoalaprofesionala3.educ.md/
Școala profesională Nr.4
Specialitățile din cadrul Școlii profesionale Nr.4, care credem că vă vor fi utile, sunt:
Tâmplar universal;
Confecționer obiecte de artă din lemn – sculptor în lemn;
Tâmplar mobilă – finisor articole din lemn; tapetar mobilă; operator la mașinile de prelucrat lemn.
Adresa: Șoseaua Muncești 790, Chișinău
Site-ul instituției: http://sp4.md/
Școala profesională Nr. 7
Pregătește specialiști în domeniul construcțiilor la următoarele specialități:
Tencuitor – placator cu plăci;
Tâmplar în construcții – dulgher;
Electrician în construcții – electrician montator rețele de iluminat;
Electrogazosudor – montator – tăietor cu gaze;
Zugrav;
Electrogazosudor – montator;
Lăcătuș – instalator tehnică sanitară.
Adresa: Strada Maria Drăgan, Chișinău
Site-ul instituției: https://sp7.md/
Școala Profesională Nr.9
A fost fondată în 1966, sub denumirea de Școala tehnică nr.1. Pe parcursul activității instituției au fost pregătiți circa 16240 de muncitori calificați. Printre specialitățile din domeniul construcțiilor, din cadrul școlii, se numără:
Electrogazosudor – montator – tăietor cu gaze;
Tencuitor – placator cu plăci;
Fierar betonist.
Adresa: Strada Ion Pelivan 30, Chișinău
Site-ul instituției: https://www.sp9.md/
Colegiul de construcții din Hîncești
În anul 1965 este fondat Tehnicumul de Construcții din Hîncești, conform hotărârii Sovietului de Miniștri al RSSM. În prezent, instituția poartă denumirea de Colegiul de Construcții din Hîncești și pregătește specialiști în următoarele domenii:
Cadastru și organizarea teritoriului;
Construcția și exploatarea clădirilor și edificiilor;
Evaluarea imobilului;
Sisteme de alimentare cu căldură și gaze, ventilație.
Adresa: Strada Al. Marinescu 10/a
Site-ul instituției: http://cch.md/
Universitatea Tehnică a Moldovei
Pentru cei care-și doresc studii superioare în domeniu, avem Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Aceasta este unica unitate din Republica Moldova care pregătește ingineri constructori, ingineri geodezi, ingineri în domeniul ingineriei antiincendii și protecție civilă, ingineriei și management în construcției, juriști cu cunoștințe profunde în patrimoniu și bunuri imobile.
Specialitățile facultății cu frecvență la zi sunt:
Construcții industriale și civile;
Inginerie geodezică și cadastru;
Inginerie și management în construcții;
Evaluarea și dezvoltarea imobilului;
Ingineria antiincendii și protecție civilă;
Drept (Drept patrimonial).
Specialitățile facultății cu frecvență redusă sunt:
Construcții industriale și civile;
Inginerie și management în construcții;
Evaluarea și dezvoltarea imobilului;
Inginerie geodezică și cadastru;
Ingineria antiincendii și protecție civilă;
Drept imobiliar și cadastral.
Adresa: bd. Dacia, 41 corpul de studii nr. 10, Chișinău
Site-ul instituției: https://utm.md/subdiviziuni-universitare/facultati/facultatea-constructii-geodezie-si-cadastru/
Piața are nevoie de specialiști calificați. Nu ne credeți? Urmăriți anunțurile de angajare pe platformele dedicate. Și cererea tot crește, și crește. Și remunerările la fel. 🙂
Investiți în educație, căci, vorba primarului din Cluj, Emil Boc, aceasta n-are grija falimentului.