Care sunt diferențele dintre blocurile construite acum 80, 70 sau 40 de ani și cele după 2000? Ce dezavantaje au blocurile noi? Care sunt tendințele arhitecturale în prezent? Și care este situația pe piața construcțiilor din Moldova? La toate întrebările ne-a răspuns pe îndelete Anatolie Sîli, Director fondator VIA-GRUP PROIECT SRL și lector universitar la Facultatea Urbanism și Arhitectură din cadrul UTM.
Blocurile construite până în anii ’90
Dacă e să vorbim despre blocurile construite până în anii ’90 acestea pot fi clasificate în două categorii mari: cele construite în anii ’50 – ’70 cu un regim mediu de niveluri (maxim 5 etaje) și cele din ’70 – ’90 clădiri cu multe niveluri, fie că erau de tip tronson sau turn. Nu se poate delimita exact când s-a trecut de la un tip de construcții la altul, pentru că e un proces ce durează ani. Elementul comun al clădirilor construite până în ’90 a fost tipizarea acestora, astfel avem mai multe serii de blocuri: Seria 143; Seria MS; Seria 102; Seria 135 etc. O caracteristică importantă a acestor blocuri de locuit era gradul de industrializare a procesului de construcție, elementele componente erau prefabricate și asamblate pe șantier.
Materialele și tehnologiile blocurilor construite până în anii ’90
Clădirile ridicate în perioada ’50 – ’70 cu un regim mediu de niveluri au la bază un sistem constructiv cu pereți portanți. Ca material de bază se foloseau blocurile de calcar, dimensiunile cele mai des utilizate 190x188x390mm (blocuri mici) și 190x240x490mm (blocuri mari). Elementele de compartimentare pe verticală – planșeele erau realizate, de asemenea, din elemente prefabricate, de cele mai multe ori din fâșii cu goluri rotunde.
Clădirile din perioada ’70 – ’90 au fost construite predominant din panouri mari, prefabricate. Aceste blocuri fac parte din seriile menționate mai sus. Fiecare element component al clădirii este realizat din elemente prefabricate, fie că vorbim despre fundație, pereți sau planșeu.
Avantajele blocurilor construite până în ’90
– durata de viață 50-100 de ani, în cazul în care acestea au fost întreținute corespunzător;
– planificare blocurilor permitea amenajarea spațiilor verzi și a terenurilor de joacă pentru copii;
– s-au adeverit trainice împotriva cutremurelor.
Dezavantajele blocurilor construite până în ’90
– lipsa sau prezența insuficientă a termoizolării;
– lipsa parcărilor subterane;
– fonoizolarea insuficientă;
– sistemele de ventilare funcționează insuficient;
– încăperile locuințelor sunt mici;
– sistemele constructive utilizate nu permit de a resistematiza locuința (sau permit foarte puțin).
Blocurile construite în prezent
Blocurile construite în ultimii 20-25 de ani se evidențiază prin individualitate și posibilitatea de a se remarca prin viziunile autorului de proiect. În comparație cu perioada anterioară, terenurile destinate acestor tipuri de construcții sunt mult mai mici, se atestă o dezvoltare punctiformă și nu se ține cont de o direcție generală de dezvoltare, de o strategie. Astfel, în cele mai multe cazuri, avem blocuri cu un număr sporit de niveluri care depășește regimul de înălțime dominant în zona respectivă.
Materialele și tehnologiile blocurilor construite în prezent
Blocurile construite în ultima perioadă sunt predominate de utilizarea unui sistem constructiv de tip schelet portant. Elementele portante ale clădirii fiind realizate din beton armat monolit. Materialul utilizat pentru compartimentare diferă de la caz la caz, pot fi utilizate blocurile BCA, blocurile ceramice, cărămida. Realizarea fațadelor se face cu materiale calitative, fie că sunt fațade suspendate, placate sau finisate cu tencuieli. De asemenea, termoizolarea e obligatorie conform normativelor în vigoare.
Avantajele blocurilor construite în prezent
– rețele inginerești noi cu indici de performanță, silențioase;
– eficiență energetică ridicată;
– rezervă de rezistență seismică;
– parcări subterane;
– posibilitatea de a resistematiza locuința;
– aspect exterior plăcut.
Dezavantajele blocurilor construite în prezent
– fonoizolarea insuficientă încăperilor;
– sistemele de ventilare nu fac față în asigurarea condițiilor optime;
– posibile devieri tehnologice (temperaturi ridicate sau scăzute la turnarea betonului etc.);
– locuri de parcări insuficiente;
– densitatea mare a construcțiilor.
Tendințele actuale în lumea arhitecturii
Tendințele actuale sunt orientate spre o arhitectură „durabilă” sau „verde”, în care impactul negativ al construcțiilor asupra mediului pe un termen lung să fie redus. Aceasta se datorează utilizării materialelor de calitate în izolarea termică și fonică, a sistemelor de recuperare a căldurii, panourilor fotovoltaice, toate acestea sunt preferințele actuale ale oamenilor. Desigur, aceste preferințe cresc prețurile inițiale, bugetele se majorează, dar pe termen lung aceste decizii sunt eficiente economic. De asemenea, arhitectura minimalistă devine o tendință tot mai solicitate, oferind perspective simple și calme.
Prognoze pentru domeniul construcțiilor în Moldova
La momentul actual situația este destul de complicată. Piața construcțiilor atestă o scădere în ceea ce privește șantierele în lucru și numărul de locuințe vândute. Acest lucru se datorează urmărilor războiului și schimbărilor la nivel global. Pandemia a schimbat tendințele în preferințe, astfel tot mai mulți clienți au preferat case individuale sau înșiruite în detrimentul unui apartament. Companiile de construcție mari vor avea un număr mai mic de blocuri construite, însă vor continua activitatea. Mai dificil va fi pentru companiile mici, în caz că nu au anumite rezerve. E important ca autoritățile centrale și cele locale să nu creeze obstacole pentru activitatea companiilor, să elaboreze regulamente și să avem condiții clare de activitate pentru toți.